O femeie – versuri

O femeie – de George Coșbuc

O femeie singuratică trăia

Într-un colț de lume, pe un drum uitat.

Toată viața ei era așa,

Ca un cântec vechi, de dor și de oftat.

În curtea ei, tăcerea se așternea,

Iar florile-n grădină se ofileau.

Și cerul, parcă, trist, o mângâia,

Când stelele, încet, se dezvelau.

Dar ochii ei priveau spre zări senine,

Căutând un vis demult uitat.

Și inima, de doruri pline,

Se-nroura mereu, cu dor neîmpăcat.

În fiecare zi, la fel trăia,

Rugându-se să vină cineva.

Dar anii treceau, iar ea tăcea,

Ca o frunză-n toamnă, lângă o cărare-ngustă.

Și, totuși, într-o zi, un trecător

S-a oprit la poarta ei, mirat.

Și ea, cu ochii plini de dor,

Îl întâmpină cu glasul ei curat.

Și-n vorbele lor dulci, s-au regăsit,

Ca două suflete ce s-au dorit.

Și astfel, viața ei s-a luminat,

Într-un colț de lume, pe un drum uitat.

Analiza și Interpretare

Poezia „O femeie” de George Coșbuc este o reflecție profundă asupra singurătății și dorinței de conexiune umană. Poetul folosește imagini simple, dar puternice, pentru a transmite starea de izolare și speranța persistentă a unei femei care așteaptă să fie găsită și iubită.

În prima strofă, femeia este descrisă ca fiind singuratică, trăind într-un colț de lume uitat. Această imagine evocă un sentiment de marginalizare și neglijare. Viața ei este comparată cu un cântec vechi, ceea ce sugerează că timpul a trecut fără schimbare sau bucurie, doar cu un sentiment permanent de dor și oftat.

A doua strofă adâncește sentimentul de melancolie, cu imagini ale tăcerii și florilor ofilite. Cerul trist care o mângâie și stelele care se dezvelesc sugerează o lume exterioară care este conștientă de durerea ei și care oferă o formă de alinare tăcută, dar insuficientă.

În a treia strofă, ochii femeii caută zări senine și un vis demult uitat. Aici, dorința de schimbare și de regăsire a fericirii pierdute devine evidentă. Inima ei este descrisă ca fiind plină de doruri, iar imaginea unei inimi înrourate sugerează o tristețe adâncă, dar și o speranță că ceva bun s-ar putea întâmpla.

A patra strofă accentuează rutina și repetitivitatea vieții ei. Femeia se roagă să vină cineva, exprimând dorința de a avea pe cineva alături. Anii care trec fără ca situația să se schimbe sunt sugerați prin tăcerea ei și comparația cu o frunză de toamnă, simbol al trecerii timpului și al schimbării anotimpurilor, dar și al resemnării.

În a cincea strofă, un trecător se oprește la poarta ei. Această întâlnire neașteptată reprezintă punctul de cotitură în viața femeii. Prezența trecătorului aduce speranță și o posibilitate de schimbare. Ochii ei plini de dor și glasul curat sugerează o deschidere și o dorință de a primi iubire.

Strofa finală aduce rezolvarea: cei doi se regăsesc în vorbele lor dulci, și viața femeii se luminează. Imaginea celor două suflete care s-au dorit subliniază ideea că dragostea poate aduce schimbare și împlinire. Poate că viața ei nu se va schimba dramatic, dar simpla prezență a unei alte ființe în lumea ei aduce o lumină nouă și o speranță deosebită.

Poezia „O femeie” este, astfel, o meditație asupra singurătății și asupra puterii transformatoare a dragostei. Prin imagini simple și emoții autentice, George Coșbuc reușește să transpună cititorul într-o lume în care dorințele și visurile neîmplinite pot fi curmate de forța unei întâlniri neașteptate, aducând o rază de speranță și lumină în viața unui suflet solitar.