Numai una – versuri

Numai una – Mihai Eminescu

Vezi, rândunelele se duc,

Se scutur frunzele de nuc,

S-așează bruma peste vii –

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braț,

Să te privesc cu mult nesaț,

Să razim dulce capul meu

De sânul tău, de sânul tău!

Ți-aduci aminte cum pe-atunci

Culegeam flori și le prindeam

În părul tău, iubito? – Hai,

Aș vrea să mai culeg un crin

Din părul tău, din părul tău!

Pe-atunci îți pare că-i mai ieri,

Cu ochii mari și-atât de dulci,

Mă luai de gât cu brațe mici,

Pe când sărindu-mi pieptul mic,

Cu părul tău, cu părul tău!

Eu am iubit pe acele vremuri,

Pe când amoru-mi cel curat

Crescu din floarea ta de crin,

Din părul tău, din părul tău!

De-acum, rândunele nu-z vorbesc,

Frunzele nu zboară în vânt,

Eu nu mai sunt ce am fost ieri,

Pierdut-am tot, pierdut orice!

Deși-n părul tău nu-i crin,

Din părul tău, din părul tău!

Analiza poeziei „Numai una” de Mihai Eminescu

„Numai una” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu, unul dintre cei mai mari poeți români, recunoscut pentru stilul său romantic și profund. Acest poem, la fel ca multe dintre operele sale, explorează teme precum dragostea, trecerea timpului și dorul, toate exprimându-se printr-un limbaj liric și imagini poetice care rămân gravate în mintea cititorului.

În „Numai una”, Eminescu creează un univers al nostalgiei și al dorului, folosindu-se de imagini ale naturii care își schimbă cursul odată cu trecerea timpului. Poezia începe cu descrierea rândunelelor care pleacă și frunzelor care se scutură, simbolizând trecerea timpului și schimbarea anotimpurilor. Aceste imagini creează un fundal melancolic și amplifică sentimentul de dor al speakerului față de iubita sa.

Titlul „Numai una” sugerează unicitatea iubitei, precum și faptul că, în ciuda trecerii timpului și a schimbărilor inevitabile, dragostea pentru ea rămâne constantă și profundă. Dorința de a revedea persoana iubită și a retrăi momentele din trecut este un motiv central al poeziei. Speakerul își amintește momentele frumoase petrecute alături de iubită, cum ar fi când culegeau flori împreună și cum acestea erau prinse în părul ei.

Un alt aspect remarcabil al poeziei este felul în care Eminescu utilizează simbolismul. Rândunelele și frunzele de nuc simbolizează trecerea timpului și efemeritatea, în timp ce florile culegeau sunt un simbol al iubirii pe care speakerul o simte față de persoana iubită. Părul iubitei, în care sunt prinse florile, devine un simbol al frumuseții și al amintirilor prețioase.

Rima și ritmul poeziei contribuie, de asemenea, la efectul emoțional al acesteia. Poezia este scrisă într-un ton melodios, aproape ca un cântec, făcându-l ușor de recitat și memorabil. Repetiția unor cuvinte și fraze, cum ar fi „din părul tău, din părul tău”, intensifică sentimentul de dor și nostalgia.

În concluzie, „Numai una” este o poezie care, prin simplitatea și frumusețea sa, reușește să transmită emoții complexe și profunde. Mihai Eminescu folosește imagini ale naturii și simboluri pentru a explora teme universale, precum dragostea și trecerea timpului. Această poezie rămâne relevantă și apreciată pentru capacitatea sa de a evoca sentimentele universale ale dorului și iubirii, fiind un exemplu strălucit al măiestriei poetice a lui Eminescu.