Mana stanga sus – versuri
Mana stanga sus – versuri
Mana stanga sus, soarele rasare,
Mana dreapta jos, luna coboare.
Inima-mi bate ritmic, ca un ceas,
In dansul vietii, pas cu pas.
Priveste-n jur, lumea-i un mister,
Cu ochi curati si suflet sincer.
Zambetul tau, ca o raza de soare,
Imi lumineaza calea, fara incetare.
Mana stanga sus, simt vantul cum adie,
Mana dreapta jos, clipa trece, o sa fie.
In linistea noptii, gandurile zboara,
Povesti nescrise, dintr-o alta seara.
Pasii tai, o muzica ce-nvata,
Sa puna-n dans viata, fara teama.
Fiecare miscare, un vers nerostit,
In paleta vietii, un tablou desavarsit.
Mana stanga sus, simt cum sufletul zboara,
Mana dreapta jos, timpul nu asteapta.
Cu fiecare zi, un nou inceput,
Pe drumul destinului, cu sufletul deschis.
Analiza si interpretare
Poemul „Mana stanga sus” este o reflectie poetica asupra ritmului vietii si a modului in care percepem timpul si spatiul ce ne inconjoara. Versurile sunt simple, dar incarcate de simboluri care subliniaza complexitatea emotiilor umane si trecerea inexorabila a timpului.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui poem este dualitatea reprezentata prin diferitele miscari ale mainilor. Mana stanga sus si mana dreapta jos sugereaza un balans intre a lua si a da, intre inceput si sfarsit, intre lumina si intuneric. Este un dans al vietii in care fiecarui gest i se atribuie un sens profund. Aceasta repetitivitate a miscarilor sugereaza nu doar echilibrul filozofic, dar si inevitabilitatea ciclurilor vietii.
Versurile „Mana stanga sus, soarele rasare” si „Mana dreapta jos, luna coboare” invoca imaginea unei zile complete, de la rasarit la apus. Aceasta ciclicitate ne aminteste de ideea ca fiecare zi este o unitate completa de experiente si emotii, un microcosmos al vietii noastre insesi. In acest context, poemul reflecta o viziune holistica asupra existentei: fiecare moment este parte integranta a unui intreg mai mare, fiecare actiune este interconectata cu alta.
Un alt aspect remarcabil al poeziei este modul in care autorul foloseste limbajul pentru a evoca senzatii tactile si vizuale. „Simt vantul cum adie” si „Priveste-n jur, lumea-i un mister” invita cititorul sa-si foloseasca simturile pentru a descoperi lumea, transformand lectura intr-o experienta multisenzoriala. Acest lucru nu doar ca amplifica mesajul poeziei, dar creeaza si o conexiune emotionala intre cititor si text.
Poezia subliniaza si ideea ca viata este un dans continuu intre actiune si contemplare. Fiecare miscare, fie ea fizica sau emotionala, devine o parte esentiala a experientei umane. Acest lucru este evidentiat in versuri precum „Pasii tai, o muzica ce-nvata” si „Sa puna-n dans viata, fara teama”, care sugereaza ca fiecare pas pe care il facem este parte a unui ritm mai mare, unul care nu trebuie sa fie inteles complet, ci mai degraba trait cu intensitate si curaj.
In concluzie, „Mana stanga sus” este mai mult decat un simplu poem; este o meditatie asupra vietii, timpului si locului nostru in acest univers vast. Prin folosirea unor imagini simple dar de impact, autorul reuseste sa capteze esenta unei realitati complexe, oferind cititorilor o perspectiva noua asupra propriei existente si un imbold de a trai fiecare clipa cu intensitate si constiinta de sine.
