Ai sa dai cu suspinatul – versuri

Ai să dai cu suspinatul – Ion Minulescu

Ai să dai cu suspinatul,

Pe alee, pe trotuar,

Ai să plângi, privind spre mare,

Vântul să-l auzi în zare,

Ai să dai cu suspinatul,

Că nu mai e loc de-alintat.

Ai să cauți, singuratic,

Umbra mea pe stradă-n noapte,

Te va-nsori luna plină,

Tot mai rece, tot mai rece,

Ai să cauți, singuratic,

Inima să-ți vindece.

Ai să dai cu suspinatul,

Pe cărări fără de nume,

Ai să vezi cum se destramă

Umbra serilor de vară,

Ai să dai cu suspinatul,

Inima să-ți fie amară.

Ai să plângi, fără de voie,

La fereastra mea, în noapte,

Te va-mbrățișa tăcerea,

Tot mai lungă, tot mai goală,

Ai să plângi, fără de voie,

Visul să-ți fie a răbdare.

Ai să dai cu suspinatul,

Când va bate ceasul nopții,

Din pereții încăperii

Să te-nvăluie uitarea,

Ai să dai cu suspinatul,

Când va trece ceasul vieții.

Analiza și interpretare

Poezia „Ai să dai cu suspinatul” de Ion Minulescu este o capodoperă lirică care explorează teme de dor, regret, și pierdere. Poemul, scris într-un stil caracteristic simbolist, evocă o atmosferă tristă și melancolică, unde se simte greutatea emoțională a unei iubiri pierdute. Ritmul și repetiția utilizate de Minulescu adaugă un element de incantație, care intensifică sentimentul de inevitabilitate al durerii și al singurătății.

Un aspect important al acestei poezii este utilizarea repetitivă a versului „Ai să dai cu suspinatul”, care servește atât ca un laitmotiv, cât și ca un element de structură. Acest vers este un semnal de alarmă pentru cititor, sugerând că suferința este inevitabilă și că regretele vor veni, indiferent de încercările noastre de a le evita. Repetiția accentuează inevitabilitatea și ciclicitatea durerii emoționale, precum și sentimentul de neputință în fața destinului.

Poezia este formată din cinci strofe, fiecare având un impact emoțional puternic. Minulescu folosește imagini senzoriale – cum ar fi „vântul să-l auzi în zare” și „te va-mbrățișa tăcerea” – pentru a aduce la viață trăirile interioare ale unui suflet chinuit de dor și regret. Aceste imagini creează un peisaj emoțional complex și profund, în care cititorul se poate pierde, explorând propriile sale experiențe de iubire și pierdere.

De asemenea, poezia se remarcă prin utilizarea metaforelor și a simbolurilor. Luna, umbra și tăcerea sunt elemente simbolice care sugerează trecerea timpului și efemeritatea emoțiilor umane. Luna, adesea asociată cu nostalgie și mister, servește ca un martor tăcut al suferinței umane. Umbra reprezintă amintirile și dorințele trecute, care, deși nu mai sunt palpabile, continuă să bântuie sufletul persoanei îndrăgostite. Tăcerea, pe de altă parte, simbolizează izolarea emoțională și lipsa de comunicare care adâncește sentimentul de dor.

Prin stilul său unic și folosirea simbolurilor, Minulescu reușește să capteze esența durerii emoționale și să o transforme într-o experiență poetică universală. Cititorul este invitat să simtă intensitatea emoțiilor și să reflecteze asupra propriei sale vieți și iubiri. Această abilitate de a transforma durerea personală într-un mesaj universal este ceea ce face din „Ai să dai cu suspinatul” o operă de artă atemporală.

În concluzie, „Ai să dai cu suspinatul” de Ion Minulescu este o poezie profund emoționantă care abordează teme universale de dragoste, pierdere și regret. Prin utilizarea repetitivă a unor imagini evocatoare și simboluri, Minulescu reușește să creeze o atmosferă de melancolie care rezonează cu cititorii de toate vârstele. Această poezie rămâne un exemplu strălucit al talentului lui Minulescu de a transforma trăirile umane într-o experiență lirică transcendentă.