Apa – versuri

Apa – versuri de George Coșbuc

Sunt izvoare-n munți adânci,
Plâng cu lacrimi mari și reci.
Și în vaduri de-argint strălucind,
Îți răsfrâng albastrul cer,
Și se lasă-n văi, spre zări,
Tainic scurmând în stânci,
Cântându-și dorul și mister.

Apa curge lin în vale,
Printre codri și poiene,
Vechi legende-și spune iară
Cu șoptiri duioase-n șoapte.
Povestește-n taină mare
Despre eroi din vremuri grele,
Despre iubire și speranță,
Ca-ntr-un vis de aur, noapte.

Uneori când e în plină
Furtună pe cer și vânt,
Apa turbată se-nvârte,
Rupe maluri, cântă-nfrânt.
Dar liniștea-i revine iar,
Fluierând prin ierburi moi,
Și atunci din nou se lasă
Blândă umbră-n zori de zori.

Zboară păsări peste ape,
Cu aripi ușor de vânt,
Și se-oglindesc în unda
Ce-și curmă drumul înspre câmp.
Apoi iar pornește vesela,
Străbătând întreaga fire,
Totul din jur să-l hrănească,
Cu farmec și iubire.

Analiza poeziei "Apa" de George Coșbuc

Poezia "Apa" de George Coșbuc este o operă lirică ce explorează frumusețea și complexitatea naturii, punând accent pe elementul esențial al vieții, apa. Versurile sunt încărcate de imagini vizuale puternice și de o simbolistică profundă, reflectând asupra cursului vieții și a transformărilor pe care le aduce timpul. Prin personificarea și descrierea detaliată a apei, Coșbuc reușește să aducă un omagiu naturii, evidențiind legătura indisolubilă dintre aceasta și om.

În prima strofă, apa este prezentată ca o forță misterioasă și eternă, izvorând din munți și curgând lin prin văi. Această imagine simbolizează începutul și continuitatea vieții, reprezentând un ciclu perpetuu. Apa reflectă cerul, un simbol al infinitului și al divinității, sugerând conexiunea dintre lumea terestră și cea celestă. Descrierea apei care "scurmă în stânci" și "cântă-și dorul și mister" sugerează puterea sa de a transforma și de a modela peisajul, dar și capacitatea sa de a purta povești străvechi și emoții adânci.

A doua strofă continuă ideea apei ca purtătoare de povești și legende, accentuând caracterul său mitic. Apa devine un martor tăcut al istoriei și al culturii umane, un canal prin care se transmit tradiții și valori. Imaginea apei care șoptește despre eroi și iubire evocă o lume de basm, unde natura și umanitatea coexistă armonios. Această dualitate între forța brută a naturii și sensibilitatea sa spirituală este un motiv recurent în opera lui Coșbuc.

În cea de-a treia strofă, dinamismul apei este evidențiat prin contrastul dintre momentele de liniște și cele de furie. Această alternanță reflectă schimbările inevitabile din viață, simbolizând atât provocările, cât și momentele de calm și reflecție. Coșbuc folosește imagini puternice pentru a ilustra forța apei în timpul furtunii, dar și revenirea la serenitate, sugerând că, în ciuda obstacolelor, echilibrul natural este mereu restaurat.

Ultima strofă subliniază rolul esențial al apei în ecosistem, accentuând interconexiunea dintre toate formele de viață. Păsările care zboară peste ape și se oglindesc în undele sale sunt simboluri ale libertății și frumuseții efemere. Prin această imagine, Coșbuc ne amintește de fragilitatea și frumusețea vieții, precum și de responsabilitatea noastră de a proteja și de a prețui natura.

În concluzie, poezia "Apa" de George Coșbuc este o meditație asupra naturii și a locului omului în univers. Prin descrierea poetică a apei ca simbol al vieții, al continuității și al transformării, Coșbuc ne invită să reflectăm asupra relației noastre cu mediul înconjurător și asupra valorilor esențiale ale existenței. Poezia reușește să captiveze prin imagistica sa bogată și prin mesajul său profund, rămânând o lucrare relevantă și inspiratoare în peisajul literaturii române. Această operă nu doar că celebrează frumusețea naturii, ci și îndeamnă la o conștientizare mai profundă a importanței apei în viața noastră cotidiană.