Blog

Speed networking la conferinţa TopDay 2012

Conferința TopDay 2012 se va încheia cu o sesiune  de  speed networking . Ne dorim ca participanții să beneficieze la maximum de acest eveniment și să își construiască parteneriate de afaceri noi. Astfel, ne-am gândit că o sesiune de speed networking ar fi binevenită, având în vedere că un asemenea eveniment nu a mai fost făcut de mult timp în Transilvania.

Ce este speed networking?

Speed networking sau întâlnirea faţă-în-faţă este un format conceput să accelereze contactele de afaceri, fiind considerat, în urma unor sondaje, cel mai eficient mod de a întâlni noi clienţi. În timp s-a dovedit a fi un factor cheie în construirea cu succes a relaţiilor şi menţinerea lor pe termen lung.

De ce să particip?

  • Este o sesiune dedicată exclusiv networking-ului. Ai posibilitatea să discuți cu mai multe persoane decât ai face-o în pauzele conferinței.
  • Cunoști mai multe persoane noi, cu care discuți exclusiv despre business-ul tău și potențiale parteneriate.
  • Mediul propice pentru a pune în practică metode cunoscute de networking (de exemplu discursul din lift).
  • Mediul potrivit pentru a trece peste blocajele de comunicare provocate de introduceri.

Reguli de bază la o sesiune de speed networking

Există mai multe tipuri de sesiuni de speed networking. La TopDay 2012 vei avea parte de round robin. Aceasta presupune că fiecare participant va vorbi aleatoriu cu ceilalți participanți. Scaunele sunt așezate în două cercuri. Moderatorul este cel care anunță începerea sesiunii folosind un gong sau sonerie. La auzul acesteia participanții au la dispoziție 4 minute (2 minute pentru fiecare participant) în care se prezintă unul altuia, pe rând, prezentându-şi business-ul și scopul pentru care participă la sesiune.  Este preferabil să se facă schimb de cărți de vizită pentru a putea ține legătura după încheierea sesiunii. După cele 4 minute, moderatorul va anunța participanții că timpul le-a expirat și va fi nevoie ca rândul din exterior să se deplaseze cu un scaun în dreapta.

Truc! Fă schimb de cărți de vizită la începutul celor 4 minute. Scrie pe spatele cărții de vizită primite ideile-cheie pe care le-ai reținut. Astfel, când vei ajunge la birou vei ști exact despre ce ați discutat. Vei vorbi cu peste 10 persoane în cadrul sesiunii de speed networking și va fi dificil să reții toate informațiile.

2 Răspunsuri la “Speed networking la conferinţa TopDay 2012”

  1. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » Vrei sa aflii solutii practice pentru a vinde online mai mult?

  2. Pingback: TOP Day 2012 – conferinta de comert electronic la Targu Mures

Lasă un Răspuns

© topDAY 2012